CENTRUL DE FORMARE ŞI PREGĂTIRE ÎN DESCARCERARE ŞI ASISTENŢĂ MEDICALĂ DE URGENŢĂ
În anul 2008, în cadrul inspectoratului a fost înfiinţat Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, unde, începând din acelaşi an, se desfăşoară „Cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi alte operaţiuni de salvare”, iar începând din anul 2015 și “Cursul în acordarea primului ajutor de bază, cunoaștere a tehnicilor de descarcerare și a principiilor de organizare și desfășurare a activităților echipajelor de prim ajutor calificat”, respectiv cursul de „Consolidare a cunoștințelor și dobândire de noi competențe – prim ajutor calificat” ..
Acest centru de formare a paramedicilor este găzduit de Centrul de Instruire şi Dezvoltare a Aptitudinilor pentru Salvatori (C.I.D.A.S.) cu sediul în localitatea Sântion, pe baza unui protocol de colaborare, astfel că C.I.D.A.S. pune la dispoziţia pompierilor militari formatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, baza logistică necesară şi creează condiţiile necesare inserării procesului de instruire în primul ajutor calificat într-un sistem mai complex, a cărui finalitate o reprezintă formarea salvatorului apt de a interveni în situaţii speciale de salvare.
De la înfiinţare, în cadrul centrului au fost instruiţi paramedici atât din Bihor, cât şi din alte 15 judeţe.