Nr. 85 Oradea, 13.09.2018
COMUNICAT DE PRESĂ
“Ziua Pompierilor din România”
sărbătorită de pompierii bihoreni împreună cu cei pe care îi protejează
Joi, 13 septembrie 2018, pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor sărbătoresc “Ziua Pompierilor din România”, organizând pentru bihoreni, o serie de activităţi menite a releva semnificaţia şi importanţa acestei zile în tradiţiile de luptă ale acestei arme.
La sediul inspectoratului, activităţile dedicate “Zilei Pompierilor din România” au început cu ceremonialul de comemorare a eroilor din Dealul Spirii şi a tuturor pompierilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului, evenimentul debutând cu depunerea de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni şi continuând cu şedinţa festivă în cadrul căreia s-au reamintit, devotamentul, spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.
În cadrul şedinţei festive au fost, de asemenea, înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofițer și opt subofițeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice, unui număr de 61 de cadre le-au fost conferite plachete onorifice pentru contribuția deosebită adusă în îndeplinirea misiunilor inspectoratului, iar în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute, peste 250 de angajați au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat.
Începând cu ora 10.00, pompierii militari au deschis porţile tuturor celor 12 subunităţi din judeţ ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana”, aniversând alături de concetăţeni “Ziua Pompierilor din România”.
În cadrul “Zilei Porţilor deschise”, pompierii militari au primit cu bucurie vizita a sute de copii şi adulţi, care au asistat curioşi şi entuziaşti la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor, de salvare de la înălţime a unei persoane rănite, de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat victimei unui accident rutier şi la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotarea inspectoratului.
În acelaşi context, la punctele de informare preventivă, cei prezenţi au fost familiarizaţi cu măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pompierii militari explicându-le vizitatorilor, modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri, fiind distribuite totodată broșuri și pliante cu reguli de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.
De asemenea, pompierii au organizat special pentru cei mici, concursuri ce au constat în acționarea asupra unor focare la macheta căsuță cu refularea apei prin pistol de înaltă presiune, copiii fiind recompensați cu Diplome “Pompierul Junior”.
Activitățile dedícate sărbătoririi Zilei Pompierilor din România vor continua cu o defilare cu autospecialele de intervenție, activitate ce se va desfășura în intervalul orar 18.00 – 19.00, în Oradea pe traseul: strada Avram Iancu- strada Traian Moşoiu- Piaţa 1 Decembrie – Piaţa Cetății – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Strada Nufărului – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Piața Independenţei – strada General Magheru – Calea Republicii – Piața București – Bulevardul Ştefan cel Mare – strada Transilvaniei – Bulevardul Dacia – Bulevardul Decebal- strada Matei Basarab – strada Avram Iancu.
Persoană de contact
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Maior
CAMELIA ROȘCA
Tel: 0751180053