Nr. 76 Oradea, 01.08.2019
BULETIN INFORMATIV
Intervenție pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 1, pe raza localității Uileacu de Criș
În dimineața zilei de joi, 01 august a.c., în jurul orei 06.20, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, prin Sistemul Unic 112, cu privire la producerea, pe DN 1, pe raza localității Uileacu de Criș, a unui accident rutier între un microbuz în care se aflau opt cetățeni din Republica Moldova și un autotren.
Pentru salvarea victimelor, la fața locului au fost mobilizate de urgență, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd și al Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu autospeciala de transport personal și victime multiple, o autospecială de descarcerare grea,
o autospecială de
descarcerare ușoară,o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Ajunși la locul producerii accidentului, pompierii militari au evacuat doi bărbați rămași încarcerați în microbuzul avariat, însă, din nefericire, cele două victime prezentau leziuni incompatibile cu viața. Echipajele medicale și pompierii paramedici au procedat la evaluarea de specialitate și acordarea îngrijirilor necesare celor șapte persoane rămase în viață, transportându-le ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Din cele șapte victime (șase bărbați și o femeie) transportate la spital, cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, una se află în stare gravă (cod roșu medical), iar celelalte șase au suferit diferite traumatisme, contuzii și leziuni.
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Maior
CAMELIA ROŞCA