Nr. 76 Oradea, 11.06.2020
BULETIN INFORMATIV
Misiune de salvare a unui animal căzut într-o fântână
Joi, 11 iunie a.c., în jurul orei 13.30, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia pompierilor militari în localitatea Ianca, comuna Diosig, pentru salvarea unei capre căzute într-o fântână.
Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii Stației Săcueni au constatat că animalul se afla într-un puț dezafectat, adânc de aproximativ 10 metri.
Folosind scara din dotare, pompierii au coborât în puț, au asigurat, cu ajutorul accesoriilor specifice, condiţiile de extragere în siguranţă a animalului, după care, l-au scos teafăr la suprafaţă şi l-au predat proprietarului care se afla la faţa locului.
Operaţiunea a fost finalizată în jurul orei 14.15.
OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Maior
CAMELIA ROŞCA