Nr. 259 Oradea, 29.10.2024
BULETIN INFORMATIV
Două persoane decedate în urma unui grav accident rutier, produs în Pocola
În dimineața zilei de marți, 29 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit în localitatea Pocola, pe DN 76, la un grav accident rutier, produs între trei autoturisme, eveniment soldat, din nefericire, cu două persoane decedate.
Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, în jurul orei 07.20, iar pentru salvarea victimelor, la locul indicat au fost mobilizate în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la fața locului, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehiculele implicate în accident, iar echipajele medicale și paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate și al unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor depuse de forțele de intervenție, cei doi bărbați aflați în stop cardio-respirator nu au mai putut fi salvați, medicii declarând decesul acestora.
OFIȚER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA
Telefon: 0751180053